Partenerii: 1. Aventuri Sexy Care sunt cele 22 de zone metropolitane unde declaraţia pe propria răspundere nu este necesară pentru deplasare – 24-news.ro STAIACASĂ

Care sunt cele 22 de zone metropolitane unde declaraţia pe propria răspundere nu este necesară pentru deplasare

(Last Updated On: 17 mai 2020)
267 Vizualizări

Românii au voie să circule în localitate, dar şi în zonele metropolitane, fără declaraţie pe proprie răspundere, potrivit noilor reguli. Cum sunt definite şi care sunt zonele metropolitane?Conform Legii 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, zona metropolitană  ”cuprinde teritoriul administrativ al oraşului centru polarizator şi al unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanţe de până la 30 km, care respectă condiţia de contiguitate spaţială şi în cadrul căruia s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri”. O zonă metropolitană există independent de oraşul în jurului căruia gravitează, fără a avea personalitate juridică. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din decembrie 2019, document denumit ”Modele de Cooperare Interjuridiscţională”, România are în acest moment 22 de astfel de zone metropolitane. IATĂ CARE SUNT CELE 22 DE ZONE METROPOLITANE:Zona Metropolitană Bucureşti  Anul înfiinţării: 2016. Membrii actuali: Municipiul Bucureşti, Judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov. Populaţia totală: 2.2 mil. locuitori.  În prezent, Zona Metropolitană Bucureşti are aceeaşi membri de la momentul înfiinţării.  Zona Metropolitană Alba Iulia  Anul înfiinţării: 2007  Membrii actuali: Municipiile Alba Iulia şi Sebeş, oraşul Teiuş; Comune: Vinţu de Jos, Sântimbru, Ciugud, Ighiu, Galda de Jos, Cricău, Berghin, Meteş, Zona Metropolitană Bacău Anul înfiinţării: 2007 Membrii actuali: Municipiul Bacău, Oraşul Buhuşi, Comune: Bereşti-Bistriţa, Buhoci, Faraoani, Filipeşti, Gioseni, Hemeiuş, Iteşti, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobeşti, Prăjeşti, Sărata, Săuceşti, Secuieni, Tamaşi, Blăgeşti, Horgeşti şi Traian Zona Metropolitană Baia Mare Anul înfiinţării: 2006 Membrii actuali: Municipiul Baia Mare, Oraşe: Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare şi Tăuţii Măgherăuş; Comune: Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Coltău, Copalnic Mănăştur, Dumbrăviţa, Groşi, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni şi Valea Chioarului. Zona Metropolitană Botoşani  Anul înfiinţării: 2012 Membrii actuali: Municipiul Botoşani, Oraşul Bucecea, Comune: Vlădeni, Mihai Eminescu, Roma, Răchiţi, Stăuceni, Băluşeni şi Curteşti Zona Metropolitană Braşov  Anul înfiinţării: 2006. Membrii actuali: Municipiul Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Municipiile Săcele şi Codlea; Oraşe: Râşnov, Ghimbav, Predeal şi Zărneşti; Comune: Sânpetru, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Bod, Hălchiu, Cristian, Crizbav, Feldioara, Vulcan şi Budila. Populaţia totală: 410,808 locuitori.  Zona Metropolitană Constanţa   Anul înfiinţării: 2007. Membrii actuali: Municipiul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa; Oraşe: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu şi Techirghiol; Comune: 23 August, Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna, Lumina, Mihai Kogălniceanu, Poarta Alba, Tuzla şi Valu lui Traian. Populaţia totală: 434,265 locuitori. Zona Metropolitană Cluj Napoca  Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Cluj Napoca; Comune: Aiton, Apahida, Baciu, Bontida, Borsa, Jucu, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gîrbău, Petreştii de Jos, Tureni, Vultureni, Sânpaul, Săvădisla şi Gilău. Populaţia totală: 418,153 locuitori.  Zona Metropolitană Craiova  Anul înfiinţării: 2009. Membrii actuali: Municipiul Craiova; Oraşe: Filiaşi şi Segarcea; Comune: Almăj, Brădeşti, Breasta, Bucovăţ, Calopăr, Cârcea, Coşoveni, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Işalniţa, Malu Mare, Mischii, Murgaşi, Pieleşti, Predeşti, Şimnicu de Sus, Teasc, Terpezita, Ţuglui, Vârvoru de Jos şi Vela. Populaţia totală: 356,544 locuitori.  Zona Metropolitană Deva – Hunedoara   Anul înfiinţării: 2008 Membrii actuali: Municipiile Deva şi Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Oraşe: Simeria şi Călan, Comune: Băcia, Cârjiţi şi Pestişu Mic Zona Metropolitană Iaşi  Anul înfiinţării: 2004. Membrii actuali: Municipiul Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi; Comune: Aroneanu, Bîrnova, Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria, Movileni, Comarna, Prisăcani, Ţuţora, Mogoşeşti, Dobrovăţ. Populaţia totală: 403,572 locuitori.  Zona Metropolitană Oradea Anul înfiinţării: 2005 Membrii actuali: Municipiul Oradea, Comune: Biharia, Borş, Cetariu, Girişu de Criş, Ineu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei şi Toboliu. Zona Metropolitană Piteşti   Anul înfiinţării: 2012 Membrii actuali: Consiliul Judeţean Argeş, Municipiul Piteşti, Oraşul Ştefăneşti, Comune: Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Mărăcineni, Miceşti şi Moşoaia Populaţia totală*: 206,082 locuitori Zona Metropolitană Ploieşti  Anul înfiinţării: 2009 Membrii actuali: Municipiul Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Oraşe: Băicoi, Boldeşti Scăieni, Buşteni şi Plopeni, Comune: Ariceştii-Rahtivani, Bărcăneşti, Berceni, Blejoi, Brazi, Bucov, Dumbrăveşti, Păuleşti, Târgşorul Vechi şi Valea Călugărească Zona Metropolitană Reşiţa  Anul înfiinţării: 2013 Membrii actuali: Municipiul Reşiţa, Oraşul Bocşa, Comune: Ocna de Fier, Dognecea, Goruia, Târnova, Văliug, Brebu Nou, Lupac şi Caraşova Populaţia totală*: 100,957 locuitori Zona Metropolitană Roman  Anul înfiinţării: 2009 Membrii actuali: Municipiul Roman, Comune: Gherăeşti, Ruginoasa, Boteşti, Ion Creangă, Văleni, Poienari, Icuşeşti, Moldoveni, Bahna, Dulceşti, Horia, Sagna, Făurei, Pânceşti, Boghicea, Bozieni, Doljeşti, Gâdinţi, Oniceni, Secuieni, Valea Ursului, Tămăşeni, Bîra şi Stăniţa Populaţia totală*: 129,507 locuitori Zona Metropolitană Satu Mare Anul înfiinţării: 2013 Membrii actuali: Municipiile Satu Mare şi Carei, Oraşe: Ardud şi Tăşnad, Comune: Agriş, Apa, Beltiug, Berveni, Căpleni, Craidorolţ, Culciu, Doba, Dorolţ, Foieni, Gherţa Mică, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Moftin, Odoreu, Oraşu Nou, Păuleşti, Terebeşti, Turţ, Valea Vinului şi Viile Satu Mare Zona Metropolitană Suceava   Anul înfiinţării: 2011. Membrii actuali: Municipiul Suceava, Oraşul Salcea; Comune: Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Udeşti, Hânţeşti şi Dărmăneşti. Populaţia totală: 167,095 locuitori.  Zona Metropolitană Târgu Mureş  Anul înfiinţării: 2006 Membrii actuali: Municipiul Târgu-Mureş, Oraşul Ungheni, Comune: Acăţari, Ceuaşu de Câmpie, Corunca, Crăciuneşti, Cristeşti, Ernei, Gheorghe Doja, Livezeni, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Sîngeorgiu de Mureş şi Sînpaul Zona Metropolitană Timişoara  Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş; Comune: Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa nouă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Şag. Populaţia totală: 387,604 locuitori.  Zona Metropolitană Vaslui Anul înfiinţării: 2015 Membrii actuali: Municipiul Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Comune: Bălteni, Deleşti, Laza, Lipovăţ, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Puşcasi, Ştefan cel Mare, Văleni şi Zăpodeni Populaţia totală*: 86,943 locuitori Zona Metropolitană Zalău Anul înfiinţării: 2015 Membrii actuali: Municipiul Zalău,  Oraşe: Cehu Silvaniei, Jibou, Şimleu Silvaniei, Comune: Agrij, Crasna, Creaca, Crişeni, Dobrin, Hida, Meseşenii de Jos, Mirşid, Pericei, Sălăţig, Sărmăşag, Vârşolţ, Hereclean şi Bocşa

Sursa m.adevarul.ro/

Your IP Address is:
34.238.190.122

No tags for this post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright ©24-news.ro 2017-2020 Toate drepturile rezervate

Încurajam dreptul de liberă exprimare Ştiri preluate din surse Nu ne asumăm răspunderea faţă de articole
Apel admin
x

COVID-19

World
Confirmed: 0Deaths: 0
ine
x

COVID-19

World
Confirmed: 6,149,975Deaths: 376,268
insdffe
Supportscreen tag
%d blogeri au apreciat: